Scrisoare pentru prieteni

Dragi prieteni,

  • prieteni din copilărie,
  • prieteni alături de care am petrecut momente frumoase și speciale,
  • prieteni care mi-au fost alături în momente grele,
  • prieteni de pe facebook,
  • prieteni din CALIS și PNL,
  • prieteni care m-au ajutat în organizarea acțiunilor și evenimentelor politice și  antreprenoriale în ultimii șase ani,
  • prieteni din umbră pe care încă nu ii știu, dar care poate mă urmăresc într-un fel sau altul,
  • prieteni de acasă, din Breazu,
  • prietenii mei de oriunde,
  • prieteni care privesc cu un ochi critic implicarea mea politică,

vă împărtășesc cu bucurie că sunt la momentul în care pot să îmi asum candidatura pentru funcția de consilier județean. Este firesc sa fiți printre primii care aflați  de intenția mea de a mai face un pas în față pe calea pe care am ales-o acum șase ani când am devenit membru al PNL.

Nu a fost o decizie simplă, am luat-o după îndelungi dezbateri cu familia și  prietenii mei apropiați, care cunosc bine efervescența internă a PNL-ului și viața politică locală.

De ce fac acest pas?

Pentru că am învățat și am făcut multe alături de colegii mei liberali în acești șase ani, bineînțeles, m-a ajutat mult și experiența studenției mele politice când am exercitat un mandat  de consilier municipal.

Pentru că în ultimii ani mi-am dedicat mult timp  responsabilităților  de vicepreședinte al Organizației Municipale a PNL Iași și  Președinte al Clubului Antreprenorilor Liberali din Iași, iar acum a venit momentul să fac un nou pas înainte  și să mă implic în luarea deciziilor care ne privesc pe toți membrii comunității.

Pentru că m-am dezvoltat politic și am construit în ultimii șase ani,  luna de luna, an de an, o organizație specială și frumoasă cu un nume respectat în PNL și în județ – CALIS –   și pentru că sunt mulțumit de rezultatele obținute până acum.

Pentru că am fost implicat în elaborarea programelor liberale de guvernare locală  în  2012 și 2016 și vreau să muncesc ca ideile mele  să devină realitate.

Pentru că îmi doresc ca lucrurile să fie mai  ușor de înțeles și de realizat, să fie firești!

Pentru că PNL are cea mai mare șansă din ultimii 26 de ani de a realiza adevărata schimbare.

Pentru că îl cunosc pe Marius BODEA, candidatul nostru la Primăria Iași, ca om de bună credință, ca bun manager și de asta îl  recomand ca administrator  al acestei comunități.

Pentru că îl cunosc  pe Dl. Prof. Univ. Dumitru Oprea, candidatul nostru la Președinția Consiliului Județean, și am certitudinea că vom  face o echipă puternică pentru județul Iași.

Pentru că PNL poate și vrea să demonstreze că are resurse de oameni noi, profesioniști și onești.

 

Vă mulțumesc vouă, prieteni dragi, pentru încrederea și susținerea pe care știu că mi le acordați.

Am nevoie în continuare de implicarea voastră!

Vă rog să completați formularul de aici:

[button link=”https://bodea2016.ro/sustine/?candidat=Romeo%20Vatra” type=”big” newwindow=”yes”]Susțin pe Marius BODEA Primar si pe Romeo VATRĂ Consilier[/button]

 

Vă rog sa fiți alături de mine în perioada următoare și să promovați acest link :
https://bodea2016.ro/sustine/?candidat=Romeo%20Vatra
prietenilor voștri, pe social media sau pe alte canale de comunicare.

 

În această perioadă organizez foarte multe acțiuni de pre-campanie, iar după data de 5 mai intrăm cu acțiuni specifice de campanie electorală. Voi nevoie de tot sprijinul pe care îl voi găsi.  Voi constitui o echipă de voluntari pentru acțiuni stradale și evenimente speciale. Voluntarii se pot înscrie aici:

[button link=”http://romeovatra.com/avem-nevoie-de-voluntari/” color=”blue” newwindow=”yes”] Înscriere voluntari [/button]

 

Urmăriți-mă pe site-ul romeovatra.com, unde voi posta multe din activitățile și proiectele mele.

Mă cunoașteți deja că sunt un om deschis la idei noi și argumente raționale, nu ezitați să îmi transmiteți feedback-ul vostru pe orice problemă politică sau legată de administrația locală.

În final, pe 5 iunie 2016,  cel mai important lucru: ieșim cu toții la vot. Cu sprijinul vostru, am certitudinea că după 5 iunie va începe o noua etapă în viața mea politică.

Vă mulțumesc pentru susținerea vostră de până acum și pentru cea viitoare.

 

Cu drag,

Romeo Gheorghe Vatră