Despre mine

Am 45 de ani, o soție minunată și trei copii grădiniță. Sunt mândru absolvent al Liceului de Informatică din Iași și al Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Gh. Asachi din Iași.

Imediat după ce am terminat facultatea, am început sa îmi dezvolt o mică afacere în IT. Firma mea este specializată acum pe eCommerce, oferim servicii de consultanță, hosting, dezvoltarea magazinelor online și marketing online.

Politica am început-o în studenție, când m-am înscris în Partidul Alianței Civice, tot in acea perioada am participat la prima experiență administrativă când am devenit consilier municipal.

După această etapă am considerat că este mai bine să mă concentrez pe activitatea profesională și să explorez noi oportunități de afaceri. În anul 2010 am luat decizia de a mă implica din nou în viața politică și m-am înscris în Partidul Național Liberal,  singurul partid de pe scena politică în a cărui doctrină mă regăsesc. De atunci, m-am implicat în construcția Clubului Antreprenorilor Liberali din Iași – CALIS, al cărui președinte am devenit în urma voinței exprimate de colegii mei. În anul 2014 am luat taurul de coarne și am candidat  cu succes pentru a fi unul din vicepreședinții Organizației Municipale a PNL Iași. În prezent sunt consilier județean  în slujba comunității.

Despre proiectele mele pentru comunitate și despre preocupările mele profesionale vă invit sa discutăm deschis pe paginile acestui blog.